luni, 2 iulie 2012


Măsuri de prevenire şi stingere  a incendiilor care trebuiesc respectate pe perioada de recoltare a cerealelor


1.Măsuri de prevenire  a incendiilor

- izolarea lanurilor faţă de drumurile, pădurile, căile ferate care le înconjoară, cu fâşii arate cu lăţimea de min. 20 m;
-marcarea cu indicatoare de interzicere şi avertizare a suprafeţelor de teren cultivate cu cereale păioase;
-parcelarea suprafeţelor mari de teren cultivate cu cereale păioase, astfel încât să nu se producă propagarea incendiilor la celelalte suprafeţe cultivate;
- direcţia de recoltare a combinelor va fi inversă direcţiei vântului predominant;
- strângerea în maximum 1-2 zile a paielor rezultate în urma recoltării cerealelor;
- parcarea maşinilor pe câmp se va face la o distanţă de cel putin 100 m faţã de lanurile nerecoltate şi 50 m faţã de orice clădiri, construcţii sau cale ferată;
 - se vor stabili şi dota locurile pentru fumat amenajate premergator începerii recoltării;
- este interzis fumatul pe utilajele şi maşinile agricole când se executã recoltarea cerealelor;
- în perioada de recoltare a cerealelor aprinderea focurilor pentru arderea miriştilor şi buruienilor este interzisă;
- lucrările de reparaţii executate pe câmp, la maşinile agricole, precum şi cele de alimentare cu carburanţi şi lubrefianţi se vor face în locurile special amenajate, la o distanţă de cel puţin 100 m faţă  de suprafeţele de pe care nu s-au recoltat cerealele;

2.Masuri ce se iau pentru recoltarea cerealelor păioase în condiţii de siguranţă

a) Pentru parcele de recoltat cu suprafaţa de peste 50 ha:
- existenţa a 1-2 pluguri sau discuri şi mijloace de tractare a acestora;
- o remorcă echipată cu : 5 stingătoare cu spumă, 5 stingătoare cu apă pulverizată, 5 stingătoare cu pulberi, unelte şi alte mijloace tehnice de primă intervenţie (5 coase, 10-15 mături de nuiele cu coadă de minimum 3 m, 10 găleţi cu apă şi un rezervor de apă de minimum 500 litri, o cisternă remorcabilă cu pompă).
b) Pentru parcele de recoltat cu suprafaţa de 10-50 ha comasate:
- existenţa  unui plug sau a unei grape cu discuri şi mijloc de tractare a acestora;
- o semiremorcă echipată cu : 2 stingătoare cu spumă, 2 stingătoare cu 2 pulberi, utilaje, unelte  şi alte mijloace tehnice de primă intervenţie (2-3 coase, 2 lopeţi, 2 furci, 5 mături de nuiele cu coadă de minimum 3 m, 4-5 găleţi cu apă şi un rezervor de apă de minimum 200 litri);
- existenţa  de stingătoare, bidoane cu apă de 50 litri, pentru fiecare maşină şi utilaj agricol (combine, tractoare, autocamioane etc).

3. Cauze de incendii  izbucnite în timpul campaniei de recoltare a cerealelor păioase

       Cauzele principale de izbucnire a unor incendii în lanuri sunt următoarele: fumatul, focul deschis, iluminatul cu flacără deschisă, acţiunea intenţionată,  neinstruirea personalului care participă la lucrările de recoltare, etc.
Multe din incendiile sunt cauzate de maşinile agricole (tractoare, combine, prese de balotat paie, autocamioane) folosite pentru recoltare, prin următoarele împrejurări:
 -scânteile care ies din ţevile de eşapament datorită neprotejării acestora cu parascântei ;
 -căldura degajată de motoarele utilajelor agricole când acestea vin în contact direct cu paiele sau pleava;
-căldura degajată de supraâncălzirea lagărelor;
-căldura de frecare dintre diferitele piese ale maşinilor care nu sunt asamblate şi reglate corect;
-căldura degajată la patinarea curelelor de transmisie;
-executarea unor lucrari de reparaţii şi întreţinere a utilajelor agricole în lan, lucrãri care presupun utilizarea focului deschis, suduri, etc.;
-utilizarea instalaţiilor electrice improvizate pe maşinile agricole;                                
- scurgerile de lichide combustibile datorate neetanşeităţilor (carburanţi, lubrefianţi);
- supraîncălzirea motoarelor maşinilor agricole datorită nefuncţionãrii corespunzâtoare a sistemelor de rãcire;
- alimentarea în lan cu carburanţi a utilajelor agricole, staţionarea utilajelor agricole în lan cu motoarele pornit
- inexistenţa sistemelor de legare la pamânt a combinelor pentru scurgerea energiei electrostatice.    


      Pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o maşină sau la un utilaj folosit pentru recoltarea păioaselor, se procedează astfel : maşina incendiatã va fi evacuată imediat din lan, şi adusă cât mai aproape de mijloacele de stingere, dupã care va fi decuplată de la tractor, acesta amplasându-se la o distanţã de cel  puţin 20 metri, iar personalul va acţiona simultan la stingerea maşinii şi a lanului, dacã a fost şi acesta cuprins de flăcãri;  asupra motoarelor cu combustie internă şi a agregatelor se va acţiona cu stingătoare cu pulberi şi dioxid de carbon, în lipsa acestora suprafeţele incendiate se vor acoperi cu saci sau cu prelate umezite;                
- apa se va intrebuinţa în cantităţile strict necesare urmârindu-se mai intâi localizarea incendiului prin stropirea zonelor expuse pericolului de aprindere.             
            O regulă importantã ce trebuie respectatã pe timpul intervenţiei este aceea ca personalul             care acţioneazã la lichidarea incendiului să se amplaseze cât mai aproape de focar, într-un loc situat în faţa vântului, lateral pe cât posibil, în acelaşi plan cu focarul sau înaintea acestuia.            
Respectând măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, strângerea roadelor câmpului  se va face în condiţii de deplină siguranţă.      

Un comentariu:

omirel200 spunea...

Îmi place.